La început nu a fost vitrina, nici geamul, nici sticla de bere şi nici becul. La început a fost nisipul şi focul şi mai apoi întâmplări, care au produs în mintea omului antic mici sclipiri de geniu, ce au dus la descoperirea sticlei şi la ceea ce este astăzi industria de profil. Ne putem oare imagina cum ar fi viaţa noastră fară sticlă? Credem că niciun om, locuitor al societăţii moderne, nu poate face acest exerciţiu de imaginaţie.
Folosită ca mod de protejare sau permiţând intrarea luminii în încăperile noastre, sticla are, în viaţa noastră de zi cu zi, pe de-o parte rol decorativ, iar pe de altă parte rol practic, ea fiind utilizată în atât de multe şi diverse domenii, încât chiar nu ne putem imagina cum ar fi viaţa fără acest produs al creativităţii omului.
Dar de unde vine sticla? Cum a apărut sticla? Cine-i „vinovat” de apariţia sticlei? Cum a evoluat sticla? Pe scurt am putea să răspundem astfel: sticla vine din trecut, a apărut dintr-o întâmplare, vinovat de apariţia ei este omul şi a evoluat de la foarte rudimentar la produsul excepţional şi avansat de astăzi. Dar o astfel de prezentare este totuşi prea sintetică. Prin urmare, vom păstra proporţiile sinteticului, însă vom aduce în atenţie acele detalii definitorii din viaţa şi evoluţia sticlei.
• Cea mai veche sticlă, gasită în stare naturală, este cunoscută drept cea vulcanică, rezultată prin răcirea rapidă a lavei. Oamenii o foloseau pentru bijuterii sau pentru realizarea vârfurilor de lance, utilizate mai apoi la vânătoare.
• Se pare totuşi că în Egipt s-a fabricat prima dată sticla pe la 1400 î. e. n.. Aici se găsesc figurate toate fazele fabricării şi prelucrării sticlei, găsindu-se inclusiv unelte şi aparate utilizate în acea perioadă.
• Fenicienii, la rândul lor, preluând de la egipteni meşteşugul producerii sticlei, exportau în întreaga lume obiecte de podoabă, vase şi flacoane din sticlă. Poate şi din acest motiv s-a crezut iniţial că sticla a fost descoperită de aceştia.
• Un alt moment important în evoluţia sticlei a fost la începutul sec. I e.n., când un meşter roman a inventat ţeava de fier, lungă şi subţire, prevăzută la un capăt cu o mică umflătură, iar în celălalt capăt cu o prelungire din lemn prin care se sufla aerul. Aşa a apărut metoda de suflare a sticlei care a fost utilizată o perioadă lungă de timp.
• Se spune că Veneţia fusese în trecut un centru important al fabricării sticlei, specialiştii sticlari ce erau aduşi să muncească aici erau izolaţi pe insula Murano, pentru a nu dezvălui secretul fabricării sticlei. Tot de către sticlarii din Murano au fost obţinute şi primele oglinzidin sticlă în cursul sec. al XII- lea. Giorgio Agricola, vestitul meşter veneţian, este considerat părintele tehnologiei de fabricare a sticlei. El ne-a lăsat scris în anul 1500 procedeul exact de fabricaţie a sticlei.
• Procedeul de tragere a urmat celui de suflare, utilizându-se în sec. XVII-XVIII în special pentru fabricarea geamurilor, plăcilor şi a ţevilor. Procedeul constă, în principiu, în tragerea sticlei sub formă de bandă printr-un sistem de rulouri, care realizează tragerea benzii cu viteză mare şi în acelaşi timp răcirea lentă pentru detensionare.
• În Franţa, în 1784 se produce pentru prima dată cristal cu plumb în fabrica lui St. Louis, iar mai târziu, în 1823 apare celebra fabrică de cristal de Baccarat, chiar dacă cristalul cu plumb este o invenţie a englezilor.
• Între 1952-1957, în Marea Britanie, Sir Alastair Pilkington, a dezvoltat sticla float. Procedeul de obţinere a sticlei float constă în topirea la aproximativ 1000° C a sticlei, care este apoi turnată continuu din cuptor pe o baie de mică adâncime de cositor topit. Aceasta pluteşte pe cositor, se împrăştie şi formează o suprafaţă de nivel. După recoacere (controlată de răcire) sticla apare ca un produs lustruit, cu suprafeţe practic paralele.
• La scurt timp, acelaşi Sir Alastair Pilkington pune bazele metodei depunerii pirolitice, care se realizează prin proiecţia de compuşi metalici pe sticlă, la temperaturi înalte, în procesul de fabricaţie. Această metodă este ideală pentru izolarea termică.
• Procedeul depunerii pirolitice este urmat îndeaproape de metoda de depunere magnetronică, care este similară procedeului anterior. Metoda depunerii magnetronice se realizează într-o incintă vidată, oferindu-se sticlei proprietăţi precum buna izolare termică şi controlul solar.
• La mijlocul secolului XX se doreşte îmbunătăţirea calităţii şi proprietăţilor fizice ale sticlei, ceea ce a dus la apariţia sticlei securizate. Aceasta este obţinută prin încălzirea într-un cuptor de securizare la circa 700° C, urmată de o răcire bruscă. Prin acest procedeu se echilibrează tensiunile din interiorul sticlei, ceea ce îi conferă calităţi deosebite precum: rezistenţă foarte mare în cazul unui impact mecanic puternic şi stabilitate la diferenţe de temperatură. În caz de spargere, rezultă bucăţi relativ mici, riscul unor accidentări fiind redus considerabil. Sticla total securizată este preferată pentru uşi de interior, pereţi despărţitori, mobilier din sticlă, cabine de duş, lifturi, trepte, vitrine pentru magazine şi spaţii comerciale.
De-a lungul timpului sticla a evoluat constant. De la utilizările sale în câteva domenii, acum putem să ne bucurăm de frumuseţea şi proprietăţile sticlei aproape la tot pasul. Dezvoltarea domeniului de fabricare a sticlei este un proces continuu, aflat în strânsă conexiune cu necesităţile şi preocupările noastre cotidiene. Să nu uităm că sticla este unul din factorii majori, care au contribuit la dezvoltarea accelerată a Internetului şi, în general, a domeniului comunicaţiilor. Din sticlă se obţine arhicunoscuta fibră optică, prin care se transmite unda fotonică codificată la viteze foarte mari. De pildă, semnalele luminoase propagate prin fibra optică pot fi modulate la viteze de până la 111 gigabiţi pe secundă.
Este o certitudine că astăzi sticla a devenit un simbol al societăţii moderne.
by Anamaria Dămoc, Cristinel Mazilu
